Un hotel mic cu o copertină albă de cînepă din cartierul Westwood păstrînd o umbră zgîrcită în amiaza toridă a zilei californiene. Soare generos, lămîi, portocali pe rod; aer de sărbătoare perpetuă. Deşi la televizor vedem că în nordul continentului iarna a şi început. Umblau lejer, pantaloni scurţi, cămaşă fără mînecă. Aici totul pare artificial, uşor. Aşa umblu şi prin Disneyland şi prin cartierul cinematografiei Hollywood unde musai să-ţi pui tălpile, palmele, - urmele,/ peste tălpile, palmele răşchirate ale marilor vedete. La Humphrey Bogart, barmanul din Casablanca amorezat de turista suedeză (Ingrid Bergman), mă gîndesc la vocea răguşită a actorului în timp ce pun talpa peste talpa lui imprimată în cimentul moale. La Disneyland dau mîna cam un minut şi ceva, nemaiterminînd, cu Michimaus, cum îi ziceam în copilărie, crezînd că este român. El îmi strigă ceva cu glasul lui piţigăiat în timp ce ne scuturăm zdravăn braţele; ...şi desluşesc pînă la urmă smart boy! băiat isteţ adică; îi strig şi eu în româneşte eşti mare, băiatule, chiţ-chiţ, nu prea ştiu cum se exprimă şoriceii în engleză, fac doar o propunere fonetică... După mine, vin la rînd alţii să dea mîna, şi asist în continuare, curios să aud ce zice Michi;...el zice good boy şi altele, dar băiat isteţ nu-l face pe nimeni; şi pricep că asta nu mai e o convenţie, - pricep că şoricelul imbatabil m-a plăcut. Dar,...să vedeţi,... nu este singurul meu succes dobîndit la Los Angeles... A doua sau a treia zi mă dusesem şi la grădina zoologică unde făcusem cunoştinţă cu Suzy, urangutana solitară, văduvă după decesul bărbatului ei unic, Jimmy. Mai întîi intrasem la secţia vietăţilor de noapte care sînt active numai după apusul soarelui, majoritatea păsări. Afară, zgomot. Soare puternic. Intrînd în secţie, lumina scade, se face seară, o seară artificială; în nici zece minute s-a făcut noapte de tot. Treptat, se au