Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SĂNĂTATE: Reguli noi pentru tratamente în afară

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 mai 2009 ·

Un ordin al Casei Naţionale de Asigurări face ca operaţiile la clinici din ţările UE, pe baza formularului E 112, să fie mai greu de realizat. Sursa: Reuters

Românii care au nevoie de tratamente în ţările Uniunii Europene, tratamente care nu pot fi făcute în timp util în spitalele de la noi, vor avea mai multe de furcă pentru a li se aproba dosarele. Motivul: noile reguli impuse printr-un ordin al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care stabileşte că raportul medical pentru formularul E 112 va putea fi întocmit numai de medici din spitale universitare sau judeţene, care au contract cu sistemul de asigurări.

Până acum, rapoartele puteau fi făcute şi de alţi furnizori de servicii în relaţie cu asigurările, cum ar fi specialiştii din spitale mai mici. Peste 600 de români au beneficiat până în prezent de tratamente în UE în baza lui E 112.

Casele de asigurări, mai dure

Decizia de a se schimba regulile a fost luată după ce s-au constatat cazuri în care s-au făcut operaţii în străinătate, deşi acestea se puteau face şi în România. Un exemplu sunt implanturile de cristalin. „Astfel de intervenţii se fac de mulţi ani în ţara noastră. Operaţia nu e o urgenţă, iar timpul de aşteptare este de cel mult o lună sau două”, ne-a declarat medicul Monica Pop, directorul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice din Bucureşti, care crede că medicii care au dat astfel de recomandări ar trebui să plătească costurile intervenţiilor în afara ţării.

Preşedintele CNAS, Irinel Popescu, spune că „nu a fost vorba de abuzuri în utilizarea formularului E 112, ci de nişte scăpări. Din câte ştiu, împotriva celor care au recomandat greşit nu s-au început proceduri de sancţionare. Casele judeţene vor emite în continuare formulare, dar vor fi mai stricte”.

Raportul medical pentru E 112 va fi întocmit şi semnat de un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 38 minute
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Ministerul de Finanţe: Datoria administraţiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Mediafax acum o ora
În ianuarie, datoria se cifra la 801 miliarde lei, respectiv 49,9% din PIB. La finalul anului trecut, datoria avea o pondere de 48,8% din PIB. În patru ani, stocul datoriei publice s-a dublat, la sfârşitul lunii decembrie 2019 fiind de doar 373 mili

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 3 ore
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°