Mitul "renumeratiei mici, dupa buget" in institutiile de stat s-a spulberat in privinta functiilor inalte, recompensate, potrivit unor relatari recente ale presei, cu venituri de invidiat chiar si in cele mai performante companii private.

Aflam, de exemplu, din ziarul Ziua, ca presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, a incasat anul trecut cam 13.000 euro pe luna, sefa CNVM Gabriela Anghelache pleaca acasa cu 10 mii de euro in fiecare luna, iar sefa Fondului Proprietatea, Daniela Lulache, aduna lunar cam 17.000 de euro.

Membrii comisiei de privatizare a CEC, operatiune esuata de altfel, au incasat 435.000 de euro dupa ce legislatia a fost schimbata si unele plafonari eliminate. Si lista este deschisa.

Sigur, banii acestia nu reprezinta exclusiv salariile, ci si indemnizatiile pentru calitatea de membru in diferite consilii de administratie sau comisii speciale. Dar se justifica ei oare?

Din start trebuie precizat ca nu exista prostie mai mare decat principiul potrivit caruia munca la stat trebuie sa fie prost platita. Efectul lui este extrem de pagubos si am avut timp ani de zile sa ne convingem de asta.

Pe bani putini raman sa munceasca doar incompetentii sau puturosii care ajung sa provoace pagube institutiei. Ei sunt principalul motiv pentru care statul se dovedeste mereu cel mai prost administrator. Iar daca institutiile de stat vor oameni buni si integri, care sa-si faca treaba eficient si competent, trebuie sa-i motiveze financiar.

Prima problema este insa ca aceste salarii remarcabile pot fi intalnite numai la varful institutiilor de stat. Exista o discrepanta imensa intre cei cativa directori platiti regeste si marea masa a functionarilor, prost platiti, deci dezinteresati, coruptibili sau mereu pe picior de plecare catre o slujba remunerata conform competentei lor.

Sa mergem mai de