Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădinile suspendate din Babilon nu sunt din Babilon. Misterul uneia dintre cele şapte minuni ale lumii, mai aproape de a fi rezolvat

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Arheologii şi istoricii caută de zeci de ani locul în care, în secolul 7 î.E.n, se găseau Grădinile suspendate ale Semiramidei. Acum, un cercetător de la Universitatea Oxford crede că descoperit zona în care a existat construcţia fabuloasă.

Doctorul Stephanie Dalley a ajuns la concluzia că grădinile au fost construite în apropierea oraşului Ninive, din Irak. Acesta se află la sute de kilometri de Al-Hillah, oraş cunoscut în antichitate sub numele de Babilon.

Cercetătoarea a ajuns la această concluzie după ce a analizat indicii găsite în numeroase texte antice. Ea susţine că grădinile nu ar fi fost construite de babilon ieni şi de regele lor Nabucodonosor al II-lea, cum se credea până acum, ci de duşmanii acestora, de asirienii conduşi de Sennacherib, în urmă cu aproximativ 2.700 de ani. Oraşul Ninive este situat lână Mosul, o zonă măcinată de conflicte religioase şi etnice şi, din acest motiv, Dalley şi echipa ei nu au reuşit încă să ajungă în locul cu pricina. Cu toate astea, ea a reuşit să trimită acolo o echipă de filmare păzită de personal înarmat.

După inspecţia materialului video, Dalley a fost şi mai convinsă de veridicitatea teoriei ei. „Mai este nevoie de cercetare în zonă dar, din păcate, nu cred că acest lucru va fi posibil în timpul vieţii mele. Sunt în continuare convinsă că grădinile erau în Ninive“, a declarat ea. Cercetătoarea este pe urmele grădinilor suspendate de 20 de ani.

Multă lume consideră grădinile un simplu mit, deoarece, până acum, nu au fost descoperite dovezi arheologice care să le confirme existenţa.

(Locul unde se crede că ar fi existat grădinile suspendate)

Se crede că acestea au fost construite de regele Nabucodonosor al II-lea pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. Grădinile figurau în antichitate printre cele Şapte minuni ale lumii antice. După informaţiile istoricului Diodor din S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 15 minute
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum o ora
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 27 minute
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 3 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 5 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum o ora
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°