Comuniștii cer procurorilor să deschidă un dosar penal pentru falsificarea scrutinului prezidențial din 16 decembrie și uzurparea puterii.
Mai mult, ei solicită ca președintele interimar Marian Lupu să fie atras la răspundere penală pentru că i-a îndemnat pe deputați să arate buletinele de vot la ieșirea din cabină.
Demersul a fost depus astăzi la Procuratura Generală de către deputatul comunist Sergiu Sârbu, care crede că ar putea fi pedepsiți mai mulți parlamentari care au încălcat secretul votului. În plângere nu sunt trecute numele deputaților care au demonstrat buletinele. În schimb, într-o cerere separată este solicitată o anchetă în privinta lui Marian Lupu, pe care comuniștii îl numesc instigator.
„Comuniștii vor să creeze o atmosferă negativă înainte de referendum. Se știe că deputații nu pot fi atrași la răspundere pentru declarații politice“, a comentat președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov.
Potrivit legii, falsificarea alegerilor este pedepsită cu până la 6 ani de închisoare, iar uzurparea puterii de stat - de la 15 la 20 de ani. Deputații beneficiază însă de imunitate parlamentară, care poate fi retrasă la solicitarea procurorului general doar cu acceptul majorității parlamentare.
Lupu a candidat singur la Preşedinţia Moldovei şi tot a pierdut
Anterior, Curtea Constituțională a anulat alegerile din decembrie pentru că a fost încălcat secretul votului, la solicitarea deputatului neafiliat Mihai Godea, singurul care nu și-a afișat opțiunea de vot.
Fără alegeri duminică! Scrutinul prezidenţial din 16 decembrie, ilegal