Primul-ministru a declarat, la Realitatea TV, că Parlamentul nu ar trebui să plece în vacanţă până când nu finalizează modificările la legea fundamentală, urmând ca referendumul să fie organizat în toamnă. El nu a renunţat nici la ideea de a organiza alegeri prezidenţiale concomitent cu cele pentru Parlamentul European, în 2014.
"Dacă ne ţinem de calendar şi eu, personal cred că putem să ne ţinem, şi actualul parlament să nu plece în vacanţă în iulie înainte de a finaliza textul de revizuire a Constituţiei, atunci avem într-adevăr, sfârşit de septembrie, octombrie, după ce mai discutăm, mai vedem încă o dată, întrebăm pe toată lumea, avem ocazia să facem referendumul de validare a revizuirii Constituţiei", a afirmat Victor Ponta.
În plus, premierul a reluat propunerea ca Traian Băsescu să accepte să renunţe la ultimele luni de mandat, astfel încât alegerile din vară pentru Parlamentul European să se suprapună cu cele prezidenţiale. "Eu cred în continuare că raţiunea pentru care am făcut acea propunere de a nu avea în 2014 şapte luni de campanie electorală, ci de a avea doar vreo două, maxim trei, va reuşi să câştige adepţi şi primul adept pe care trebuie să-l câştige e chiar preşedintele Băsescu şi că o soluţie negociată politic şi pusă în textul revizuirii Constituţiei este posibilă", a afirmat Ponta.