“Petrecerea ceaiului”.

Pentru cine nu ştie la ce se referă expresia, “tea party” e un episod din istoria SUA care precede războiul de independenţă: în 1773 coloniştii americani din Boston au aruncat în ocean ceaiul importat din Marea Britanie, considerând că taxa pe el era injustă, impusă de un parlament în care nu erau reprezentaţi. În 2009 expresia a fost preluată de o mişcare politică protestând împotriva măsurilor luate de guvernul federal, în principal “pachetele de stimulare” şi cele de salvare a băncilor. Mişcarea nu există la modul formal, nu are o conducere şi nu e un partid, dar manifestările publice sub eticheta ei s-au dovedit foarte populare, la fel şi candidaţii care au participat la alegerile din 2 noiembrie. Slogane Tea-party 'Pentru congres e o lege, pentru noi o cheltuială' (foto Associated Press)

Acum, am explicat foarte în rezumat ce e cu mişcarea asta politică, dar nu ea e subiectul acestui articol. Mişcarea politică este heterogenă şi pestriţă, fără îndoială că poate fi un excelent subiect de dezbatere în detaliu şi în contradictoriu. Ce se poate spune despre ea, totuşi, este că există un numitor comun care îi uneşte pe politicienii care defilează sub eticheta ei: ideea că guvernul american e “prea mare”, cheltuie prea mult, legiferează prea mult, reglementează prea mult. Or, aceste idei, înainte să fie preluate de o mişcare politică organizată, înainte să fie susţinute de un grup de politicieni, sunt prezente în dezbaterea publică şi sunt împărtăşite de un număr considerabil de americani de rând. Mişcarea politică e cea care a apărut în 2009, dar nu pentru că atunci au ajuns milioane de oameni la ideea de principiu că un guvern mare şi cheltuitor e un lucru rău, ci pentru că atunci guvernul american a început să cheltuie şi să reglementeze ca şi cum ar fi uitat complet de existenţa lor.

De asemenea, nu vorbesc de politicieni