Sunt pentru al patrulea an consecutiv la Cannes. Asta inseamna cateva lucruri: stiu de locul numit Delices Yang, tinut de niste chinezi, unde poti manca ieftin si care e la doar trei minute de Palatul Festivalului. Dar, dupa ce am mancat in prima zi niste orez cu srimpi si o bucata de pui, mi-a fost rau toata ziua. Stiu ca nu e bine sa te arunci din prima zi sa vezi cat de multe filme apuci, pentru ca dupa prima saptamana n-o sa mai vrei decat sa gasesti un loc izolat unde sa nu vezi picior de om, daramite filme. Dar daca nu vezi filme, n-ai ce scrie. (Conform bioritmului verificat de altii inaintea mea, din a doua saptamana si pana se termina festivalul, te simti suspect de odihnit.). Mai stiu ca e obositor sa umbli deselata cu laptopul in spate de dimineata pana seara dar, pe de alta parte, daca nu faci asta, trebuie sa stai la cozile de la Press Room, unde trebuie sa te pui pe o lista de asteptare. Iar o data ajuns la calculator, vezi ca limba romana nu e printre optiuni, asa ca n-ai diacritice. Mai stiu ca daca ai 20 de minute libere si ti-e foame, e bine sa imbuci ceva repede. Nu se stie cand mai apuci.
Acum am fugit de la Palatul Festivalului si, in timp ce scriu, moi paine in borcanul cu maioneza (am uitat sa cumpar o furculita) si o mananc cu srimpi. Erau la reducere la MonoPrix, o minunatie, 2 euro 75 suta de grame. Ieftin, nu? Ar fi trebuit sa iau mai mult.
Palme d'or
Foto: festival-cannes.fr
Sunt pentru al patrulea an la Cannes si, nu stiu, mi se pare ca deschiderea festivalului n-a fost asa cum ar fi trebuit sa fie. Mi s-a parut mai neobservabila, mai cuminte. Filmul lui Fernando Meirelles, „Blindness”, ecranizare dupa José Saramago, a fost sub asteptari, un fel de „Imparat al mustelor” pe structura dramaturgica hollywoodiana sau un soi de „Children of Men” topit pana la alb, pentru ca asa se manifesta orbirea la oamenii d
