George Copos nu se mai joacă! Rapidul va avea pentru sezonulviitor un buget de minimum opt milioane de euro, patronulgiuleştenilor sperând că în acest fel alb-vişiniii vor cuceri, însfârşit, titlul de campioană.
Problemele financiare din sezonul recent încheiat i-au pus pegânduri pe rapidişti, care încă mai regretă că nu au reuşit săprindă unul din primele două locuri. Conştienţi că în cazul în carejucătorii ar fi fost plătiţi la timp Rapid ar fi putut urca maimult în clasament, oficialii giuleştenilor au mărit bugetul pentrusezonul viitor. Pentru moment, acesta este de opt milioane de euro,dar ar mai putea creşte în funcţie de ce transferuri se vor maiperfecta.
7,2 milioane de euro către stat
În mod normal, clubul din Grant ar fi trebuit să dispună de aceiaşibani ca şi în sezonul trecut, adică 5,5 milioane de euro, dardesele depăşiri de buget l-au determinat pe Copos să bage şi maiadânc mâna în buzunar. Înainte să discute despre cum vor arătafinanţele pentru sezonul 2011-2012, şeful de la Ana s-a asigurat căechipa pe care o patronează nu va avea probleme cu statul. Înconsecinţă a direcţionat către Fisc nu mai puţin de 7,2 milioane deeuro. Odată rezolvată această problemă şi adunând şi bugetul pentrucampionatul viitor, Rapid îl va costa pe Copos cel puţin 15,2milioane de euro.
5,5 milioane deeuro a fost bugetul Rapidului pentru sezonul2010-2011
Surdu,ca şi transferat în Giuleşti
Rapid este aproape să-l transfere pe atacantul Stelei, Romeo Surdu,care şi-a încheiat conturile cu gruparea din Ghencea. Preşedintelegiuleştenilor, Dinu Gheorghe, a avut o discuţie cu fostul braşoveanşi i-a propus un salariu de 250.000 de euro pe sezon. "Ni-ldorim pe Surdu, i-am făcut o ofertă şi aşteptăm răspunsul lafinalul meciului cu Bosnia. Îl ştiu de la Braşov cum se dăruieşte,cum se pregăteşte. Sper ca şi viitorul antrenor al Rapidului să f