Acolo unde Tokyo Decadence stilizeaza si schematizeaza personajele, servind unui soi de demonstratie despre un anumit fel de lume, fetele (prin limitarile practicii) din Rocco Casting Romania sint complexe si indefinibile, diferite, fiecare fara posibilitate de comparatie. Statutul de film cultal Tokyo Decadence(Ryuki Murakami, 1992), greu de gasit (cel putin inainte sau facind abstractie de piratebay, unde, practic, se manifesta initiativele de upload ale citorva indivizi mai generosi - si curajosi, avind in vedere vinatoarea lansata de curind in State dupa „pirateria" on-line) - se poate datora faimei de pelicula interzisa (in Australia si Coreea de Sud) datorita actelor sexuale prezentate (doua dintre ele implica vibratoare si oglinzi - odata cu un barbat dominator si alternativ cu o dominatrix. O alta practica transgresiva ar fi asfixierea erotica, in care rolurile sint, din nou, egal distribuite: mai intii un barbat vrea sa o asfixieze partial pe Ai, in vreme ce in alt episod, un al doilea client solicita sa fie asfixiat de Ai si de colega ei de serviciu). Pentru mine, filmul a insemnat si identificarea unor artisti de a caror activitate fusesem intrucitva constient, insa cacre nu primisera corp fizic inainte de Tokyo Decadence. Autorul filmului, Ryu Murakami, e un romancier japonez a carui literatura a fost adaptata in ecranizari cu profil destul de vizibil in spatiul nostru, daca e sa ne gindim doar la Auditialui Takashi Miike. O tema inrudita cu cea din Topaazuapare in alt roman de-al sau, Love & Pop(subintitulat Topaz II), in care o eleva de liceu isi suplimenteaza banii de buzunar practicind activitati de rendez-vous platit - ecranizarea regizorului de anime Hideaki Anno m-a frapat acum citiva ani mai ales datorita imaginii care foloseste lentile fish-eye si pozitii fixe neobisnuite - cum ar fi pe un trenulet in miscare recurenta printre picioarele eroinei.