Trecerea la editarea electronică a început la noi mai demult, deşi istoria acestui tip de efort de exploatare a depozitelor arhivistice în favoarea cercetării nu are încă, el însuşi, o istorie scrisă. Nu cunosc nici un coleg istoric român care să fi încercat pînă acum să inventarieze sau să discute critic alcătuirea ediţiilor de documente sau lucrări relevante pentru domeniu – sinteze, repertorii de imagini, antologii etc. –, în versiunea lor electronică (înregistrate pe CD, DVD ori chiar păstrate în circuitul on-line, pe diverse site-uri). Reticenţa tradiţională a generaţiilor mai vîrstnice în faţa noilor medii de comunicare, datorată şi nepriceperii multora în utilizarea acestora, este, din păcate, destul de răspîndită şi în rîndul mai recent sosiţilor în meserie. Din fericire, nu toată lumea împărtăşeşte însă această prudenţă metodologică, rămînînd la hîrtia tipărită, aşa încît, deşi în România sîntem încă abia la începutul exploatării resurselor în această mult mai puţin costisitoare şi infinit mai accesibilă formulă, totuşi instrumentele de lucru au început deja să apară. Stadiul noului tip de demers este bine surprins, în linii generale, de către universitarii albaiulieni Eva şi Iacob Mîrza în cuvîntul înainte la dvd-ul Anei-Maria Roman-Negoi, Laboratoarele istoriei. Notata ex variis authoribus per G. Gabrielem Sinkay ordinis S. Basilii. M. Transylvanum şresursă electronicăţ: bază de date (Editura Argonaut, 2006): „Acum, cînd în Europa occidentală se salvează pe suport electronic marea moştenire culturală medievală, codexuri, incunabule, documente de arhivă ş.a., trecîndu-se de la depăşita microfilmare (atît de greoaie pentru utilizatori), realizarea de faţă se aliniază trendului cultural şi ştiinţific, care a păşit pe linie dreaptă în Biblioteca şi Arhiva Vaticanului din Roma, Biblioteca Naţională din Paris, Biblioteca Naţională Széchényi de la Budapes