Intr-o tara in care exista atata nedreptate si deci atata sete de dreptate, prezumtia de nevinovatie nu mai exista. Toate faradelegile, toate escrocheriile, toate tunurile, toate tepele din cei cincisprezece ani au omorat un principiu de care Romania avea atata nevoie, mai cu seama in aceasta tranzitie eterna. Putini sunt cei care mai cred ca-n Romania se poate face dreptate. Si mai putini sunt cei care cred ca marii hoti, marii escroci vor fi vreodata anchetati, judecati si condamnati. Ceea ce ii face pe cetatenii acestei tari sa considere prezumtia de nevinovatie un moft de care n-are nimeni nevoie. La ce buna o insula de lumina intr-o mare intunecata de nedreptati? Tocmai aici e problema: prezumtia de nevinovatie poate fi punctul de la care poate pleca ideea de justitie, prezumtia de nevinovatie poate fi ultimul semn de intrebare care poate salva si judecatile subiective influentate de presa sau opinia publica si judecata propriu-zisa. Tot acesti ultimi ani de injustitie, de nedreptate, ne-au demonstrat ca-n cazul marilor evenimente tragice - cum a fost explozia de la Mihailesti - nu exista vinovati. Si uite asa, prezumtia de nevinovatie a mai fost omorata inca o data. La ce-ar mai fi fost nevoie de ea daca de moartea atator oameni nu se face nimeni vinovat?

Si apoi mai exista si presa. Care, in majoritatea cazurilor, isi face datoria. Numai ca multi dintre procurori transforma un dosar de presa in dosarul cercetarii lor, ceea ce e o grava eroare. De aici si numarul foarte mic al celor care sunt plimbati prin fata camerelor de luat vederi, intr-un spectacol de sunet si lumina, si ajung in spatele gratiilor. Ca sa nu mai vorbim de procurorii care folosesc presa pentru a se rafui cu cei cercetati, ceea ce mi se pare de-a dreptul incredibil, dar cat se poate de adevarat. Asadar, la lungul sir de victime ale tranzitiei eterne, va amintiti, bunaoara