Fotbaliștii fug pe capete de la AC Milan, situația clubului fiind cea mai grea de după 1990.
Brazilienii nu mai vor să joace pentru AC Milan, formație care se zbate, dar nu izbutește să scoată capul în Serie A, dar este calificată în „optimile” Ligii Campionilor. Pato negociază cu Corinthians, iar Robinho vrea la Santos.
„Sunt aceste două tratative în curs. Băieții vor să se întoarcă în țara lor de origine. Negocierilor nu sunt însă simple”, a precizat Adriano Galliani, administrator-delegat la Milan și mâna dreaptă a patronului Silvio Berlusconi.
Pato (23 de ani) și Robinho (28 de ani) se tem că, neavând performanțe la AC Milan, selecționerul Felipe Scolari nu va avea ochi pentru ei și vor rata astfel prezența la Cupa Mondială din 2014, turneu final care va fi găzduit de Brazilia.
În plus, Pato s-a despărțit recent de Barbara, fiica lui Berlusconi, astfel că nimic nu-l mai ține legat de Milano.
„Balotelli este prea scump pentru noi”, a mai spus Galliani, comentând posibilitatea achiziționării vârfului de atac de la Manchester City, mare fan AC Milan.
În timp ce unii vor să scape de AC Milan, alții doresc să vină în capitala Lombardiei, printre ei numărându-se și românul Vlad Chiricheș. Pentru stoperul naționalei, Steaua cere 10 milioane de euro, dar italienii nu oferă mai mult de 7.