Marea Lojă Naţională din România şi Academia Română au anunţat joi nominalizările premiilor oferite la a III-a ediţie a Galei Premiilor Marii Loji.
Potrivit Agerpres, in acest an, lista cuprinde 21 de personalităţi selectate de şapte comisii de specialitate, listă ce a fost făcută publică într-o conferinţă de presă comună susţinută de marele maestru al Marii Loji Naţionale din România (MLNR), dr. Radu Bălănescu, preşedintele Academiei Române, acad. Ionel Haiduc, şi producătorul general al Galei şi mare orator al MLNR, Remus Borza.
Câştigătorii premiilor oferite în cadrul Galei Marii Loji vor fi selectaţi de cei 33 de reputaţi academicieni şi profesori universitari din cele şapte comisii şi ceremonia decernării premiilor Galei MLNR va avea loc vineri, la Ateneul Român.
'Este un eveniment unic, care a reuşit să creeze o colaborare cu 12 universităţi şi cu Academia Română. Vorbim de un parteneriat pentru excelenţă pe care Masoneria îl are cu Academia. MLNR premiază excelenţă şi valoare pentru lucrări cu impact social. Orice cetăţean român rezident sau nu, dar cu cetăţenie română, s-a putut înscrie în competiţia pentru ştiinţă şi artă. Nu e o condiţie ca ei să aparţină Ordinului Masoneriei. A venit momentul să punem în drepturi valoarea. Am avut peste 400 de aplicaţii şi lucrări', a declarat Remus Borza.
El a spus că din cele 430 de propuneri au fost selectate 21 de nominalizări, din care vor rămâne numai 7 premii, în valoare de 10.000 euro fiecare.
Marele maestru al Marii Loji Naţionale din România, dr. Radu Bălănescu, a apreciat evenimentul ca fiind deosebit faţă de ceea ce se întâmplă în general. 'Este un sprijin pentru valorile naţionale şi care a găsit sprijin şi deschidere către societatea civilă şi dă posibilitatea cetăţenilor să cunoască proiectele noastre. Am avut şansa de a colabora cu Academia Română, und