Cînd discutăm despre capitalism, cei mai mulţi dintre noi, aflaţi sub puternica amintire a comunismului românesc, ne gîndim la cuvinte şi trăim stări precum libertate, democraţie, lege, proprietate şi chiar, mai nou, prosperitate.

Sîntem îndreptăţiţi să gîndim aşa pentru că noi sîntem cei care colecţionau prin vitrinele sufrageriilor sticle de bere goale, după cum ne fuduleam al naibii de mult cu plasa din material plastic ieftin pe care scria vreo denumire de ţigară.

Îmi amintesc anii studenţiei, cînd ne înghesuiam în faţa „shop-ului“ pentru a vedea ce mai este nou, ca şi cum am fi avut vreodată bani sau permisiunea de a cumpăra ceva de acolo. Am perceput, fără să vrem, doar strălucirea capitalismului, ţigările bune, luminile oraşelor, filmele „cu bătaie“ şi, ceea ce mi se părea incredibil atunci, magazinele pline cu mărfuri. Nu reuşeam să înţeleg cum ajung să păstreze rafturile pline, ca şi cum de acolo nu ar cumpăra nimeni niciodată nimic. Acum am aflat că lucrurile sînt mai nuanţate şi că lumea capitalistă are şi o altă faţă. Capitalismul nu este un mod de producţie, aşa cum greşit l-a caracterizat Marx. Nu are la bază o doctrină, o filozofie articulată şi nici nu îşi propune să vîndă iluzii nimănui.

Lumea libertăţii este şi spaţiul unei concurenţe acerbe, al competiţiei, al austerităţii, al recunoaşterii caracterului imuabil al legilor sociale şi economice. Etica şi morala sînt repere individuale şi nu au valoare sau încărcătură economică. De aceea, în afaceri este etic să cumperi la un preţ şi să vinzi la alt preţ, mult mai mare. După cum este, iarăşi, etic să dai bani cu împrumut şi să obţii dobînda, adică o contraprestaţie pentru care nu faci nici un efort (problemă îndelung dezbătută la începuturile capitalismului). Lumea capitalistă este o lume a omului care gîndeşte şi se manifestă raţional. Începînd cu reforma condusă de Martin Luther şi