De câteva luni, AJOFM Braşov tot reprogramează cursurile de recalificare din lipsă de cursanţi
În această lună, şomerii braşoveni au la dispoziţie aceleaşi 10 cursuri de recalificare profesională ca şi luna trecută. Cursurile sunt organizate gratuit, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), fiind reprogramate, aproape în majoritate, de câteva ori până acum. Se pare însă că nu sunt foarte mulţi muşterii, astfel că nu se pot forma grupele de curs. Cursurile sunt în meseriile asfaltator, brutar, cofetar-patiser, tâmplar universal, lucrător în comerţ, sudor, lucrător în creşterea animalelor, lucrător în creşterea plantelor, confecţioner-asamblor articole din textile, ospătar.
Perioada în care vor începe cele 10 cursuri de formare profesională este 25-28 iulie 2011. Cursurile au o durată între 3 şi 6 luni, iar înscrierea se face la sediul Agenţiei.
De la începutul acestui an, 52 de şomeri au fost scoşi din plată şi din evidenţele Agenţiei, pentru „refuz nejustificat de a se încadra sau de a urma un curs de formare profesională”, potrivit reprezentanţilor AJOFM. De câteva luni, AJOFM Braşov tot reprogramează cursurile de recalificare din lipsă de cursanţi
În această lună, şomerii braşoveni au la dispoziţie aceleaşi 10 cursuri de recalificare profesională ca şi luna trecută. Cursurile sunt organizate gratuit, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), fiind reprogramate, aproape în majoritate, de câteva ori până acum. Se pare însă că nu sunt foarte mulţi muşterii, astfel că nu se pot forma grupele de curs. Cursurile sunt în meseriile asfaltator, brutar, cofetar-patiser, tâmplar universal, lucrător în comerţ, sudor, lucrător în creşterea animalelor, lucrător în creşterea plantelor, confecţioner-asamblor articole din textile, ospătar.
Perioada în care vor începe cele 10 cursuri de formare pro