Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza din PSD se adânceşte

Publicat in Adevarul, joi 11 octombrie 2007 ·

Ion Iliescu declară că nu va părăsi partidul, dar îi invită pe alţii să o facă La pesedişti a fost linişte doar patru zile. Moratoriul propus de conducerea social-democraţilor la

Ion Iliescu declară că nu va părăsi partidul, dar îi invită pe alţii să o facă

La pesedişti a fost linişte doar patru zile. Moratoriul propus de conducerea social-democraţilor la Braşov nu a calmat deloc spiritele în PSD. Veteranii partidului, Ion Iliescu şi Nicolae Văcăroiu, se luptă cu "lupii tineri", iar conducerea partidului dă mesaje neclare.

În acest timp, unii pesedişti de marcă întăresc relaţia cu PNL. Experţii partidului în probleme europene, Vasile Puşcaş şi Alin Teodorescu, oferă consultanţă liberalilor, iar Adrian Năstase şi Bogdan Olteanu au avut, recent, o întâlnire de taină.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a lovit, din nou, în conducerea partidului. Iliescu a declarat că "în PSD se bâjbâie" şi că este nevoie "să se clarifice apele". Iliescu a adăugat că "alţii vor fi obligaţi să părăsească partidul". "Nu s-a pus problema să părăsesc partidul pe care l-am fondat.

Am spus că, mai degrabă, alţii vor fi obligaţi să părăsească partidul. Nu eu am nevoie de reflecţie, ci alţii", a afirmat, ieri, Ion Iliescu. El a mai spus că este nemulţumit de PSD pentru că "acest partid nu corespunde nevoilor vremii". "Am toate motivele să fiu nemulţumit, pentru că sunt preşedinte-fondator şi mi-am propus ceva cu acest partid", a mai afirmat Iliescu.

"Comentariile lui Ion Iliescu nu merită comentariile noastre", a fost replica preşedintelui Mircea Geoană. Nicolae Văcăroiu, unul dintre cei care s-au opus depunerii moţiunii de cenzură, a recunoscut că problema PSD sunt disputele interne. "Sigur că PSD-ul se confruntă cu o problemă, mă refer la aceste dispute interne, dar sperăm să găsim, tot împreună, soluţii să le rezolvăm, pentru că ne fac mari de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 50 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 3 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum 2 ore
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 4 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°