Marina americană a interceptat un cargo nord-coreean suspectat că transporta în Birmania arme şi tehnologie pentru rachete, arată New York Times.
Un responsabil american a confirmat informaţia şi a precizat că Phenianul a fost constrâns să recheme nava după o confruntare de forţă pe mare şi şapte zile de presiuni diplomatice. Nava nord-coreeană M/V Light era în drum spre Birmania pentru activităţi de contrabandă, a declarat Gary Samore, însărcinat cu problemele armelor de distrugere în masă în cadrul administraţiei Obama, subliniind că aceasta a fost interceptată de distrugătorul McCampbell la sud de Shanghai (China). „Am discutat direct cu nord-coreenii, cu toate statele din Asia de Sud-Est, între care şi Birmania, şi am cerut să inspectăm nava dacă se va opri în porturile lor".
Coreea de Nord este supusă sancţiunilor internaţionale şi ale ONU, menite să frâneze programele sale nucleare şi de rachete. După testul nuclear din 2009 decis de regimul lui Kim Jong-Il, ONU a votat sancţiuni noi,care au întărit embargoul asupra armelor şi autorizează statele membre să intercepteze acest tip de încărcătură.
Nava interceptată de distrugătorul american pe 26 mai era nord-coreeană sub pavilionul Belizelor. Autorităţile acestui mic stat, situat pe coasta caraibiană a Americii Centrale, au acordat SUA autorizaţia de a percheziţiona M/V Light dar nord-coreenii aflaţi la bord au refuzat de patru ori. După şapte zile, presiunea diplomatică din partea comunităţii internaţionale a forţat Coreea de Nord să ordone cale întoarsă navei sale, care a fost supravegheată de avioane americane şi prin satelit.
Responsabilul american citat a precizat că afacerea reprezintă un bun exemplu de combinare a forţei navale cu presiunea diplomatică pentru a se aplica sancţiunile votate de ONU contra Coreii de Nord. Traficul de arme este o adevărată mană pentr