O nouă formulă din jargonul jurnalistic, folosită în special de redactorii de emisiuni informative de televiziune, ajunge tot mai des la publicul larg, cu rolul de autentificare misterioasă şi definitivă a tuturor zvonurilor. Clişeul pe surse - în care regăsim două defecte ale limbii vorbite actuale: abuzul prepoziţiei pe şi exprimarea vagă - apare mai ales ca atribut al termenilor declaraţie sau informaţie. Citatele din presă confirmă răspîndirea formulei, mai ales în legătură cu viaţa politică: "Tăriceanu a criticat declaraţiile pe surse privind numirea lui Comănescu" (Mediafax, 14.04.2008); "le-a reproşat membrilor BPC, luni, faptul că dau Ťdeclaraţii nerealiste pe surseť" (ibid.); "le-a cerut membrilor BPC să nu mai facă declaraţii pe surse, în presă" (ibid.); "Geoană a interzis declaraţiile Ťpe surseť" (Cotidianul, 23.10.2006); "De ieri, la PSD s-au interzis declaraţiile "pe surse" şi cele făcute pe holuri sau pe scări, în faţa sediului partidului" (ibid.). Formula - comentată de altminteri, negativ, de alţi jurnalişti sau de cititori, în forumuri şi pe bloguri -, e destul de lipsită de transparenţă. Doar contextele şi cunoaşterea practicilor jurnalistice îi lămuresc sensul: de indicaţie vagă, convenţională, eliptică, care transmite în primul rînd refuzul de a-i identifica pe transmiţătorii (altminteri demni de încredere) ai unor informaţii. Prototipul situaţiei a fost deja descris de Caragiale, în Reportaj, în care sursele apar în două ipostaze: mai întâi, reală şi interesată, apoi fictivă, de pură imaginaţie. E descris mai întîi "izvorul ştirilor Revoltei": "toate le aflam de la o damă din societate, care le lua într-adins pentru noi de la un stîlp al puterii, un om foarte de sus. Cîtetrele părţile erau interesate să lucreze cu cea mai perfectă discreţiune: bărbatul de stat îşi exercita prin canalul nostru micile răutăţi şi marile intenţiuni; dama cîştiga frum