În ultimii ani, proza românească respiră tot mai mult aerul tinereţii. Aceasta nu echivalează cu un certificat de calitate artistică, fiindcă lipsa de experienţă şi sincopele în construcţia romanului, naivităţile de concepţie şi de limbaj, îndrăznelile fără acoperire estetică reprezintă încă un balast deloc neglijabil. Dar, în pofida acestor deficienţe juvenile, e limpede că, treptat, reperele romanului autohton s-au schimbat. Dintre prozatorii grei ai generaţiei '60, numai Nicolae Breban, D.R. Popescu şi Dumitru Ţepeneag continuă să scrie şi să publice cărţi noi; ceilalţi îşi reeditează masiv opera, schiţând recontextualizări ale ei prin intermediul memoriilor şi al dialogurilor confesive. La nivelul generaţiei '80, aflată acum la deplina maturitate creatoare, numărăm pe degetele de la o mână boantă proiectele epice realmente ambiţioase, duse la bun sfârşit (Povestea Marelui Brigand de Petru Cimpoeşu, Pupa Russa a lui Gheorghe Crăciun) sau aflate în derulare (Orbitor de Mircea Cărtărescu). Cu cât scade vârsta prozatorilor, cu atât creşte aria lor ,productivă", baza numerică şi valorică pe care ultimele promoţii o consolidează. Dan Stanca şi Radu Aldulescu, Răzvan Petrescu şi Dumitru Ungureanu, Cătălin Ţîrlea şi Daniel Bănulescu, Bogdan Suceavă şi Dan Lungu, Cornel George Popa şi Ovidiu Verdeş, Ioana Drăgan şi Veronica A. Cara, Florina Ilis şi Ioana Bradea, Lucian Dan Teodorovici şi Sorin Stoica, Bogdan Popescu şi Florin Lăzărescu, Ionuţ Chiva şi Filip Florian: iată câteva nume de romancieri în plină activitate şi afirmare. Destul de diferiţi ca formulă şi problematică, ei au în comun lumea fabuloasă a Tranziţiei, vremurile pline, agitate şi atât de pitoreşti născute odată cu Revoluţia din 1989. Vârsta biologică influenţează sau chiar determină strict perspectiva. Dacă la scriitorii ceva mai vârstnici comunismul, regimul trecut constituie încă un subiect, la cei mai