Consiliul Baroului Bucureşti a amânat, ieri, pentru a doua oară, o eventuală exlcudere a lui Adrian Năstase din rândurile sale, ca urmare a condamnării definitive în cazul „Trofeul Calității”.
„În cadrul ședinţei de astăzi a Consiliului s-a hotărât ca în privința avocatului Adrian Năstase să se amâne soluţionarea situației sale profesionale la solicitarea comisiei instituite în acest sens pe o perioadă de o săptămână, din cauza faptului că această comisie se află în situația redactării unei propuneri către Consiliul Baroului București, deci lunea viitoare vom şti care e propunerea și, bineînţeles, ce va hotărî în mod inevitabil Consiliul”, a spus decanul Baroului București, Ion Ilie-Iordăchescu.