Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădeanca Ioana Rotar a reuşit să transforme slăbiciunea în performanţă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 iulie 2011 ·

Ioana face gimnastică ritmică din clasele primare și a fost înzestrată cu o mobilitate rară care-i permite exerciții dificile de contorsionism. Adolescenta care ne-a reprezentat la Românii au talent își împarte viața între sport, școală și, atunci când îi permite timpul, artă.

Ioana s-a născut cu deplasare de bazin și s-a apucat de mișcare încă de la trei ani, la sfatul doctorilor. "Doctorii mi-au sfătuit părinții să mă apuc de mișcare. Eram la grădiniță atunci când am avut ocazia să fac prima dată gimnastică. Veneau la noi studente, membre în Clubul Sportiv al Universității și ne învățau mișcări de bază", povestește Ioana. Copila s-a făcut repede remarcată datorită mobilității mari pe care o avea. În scurt timp, părinții Ioanei au început să primească bilețele prin care erau sfătuiți să-și înscrie fata la gimnastică de performanță. "Mama era sceptică, spunea că sunt prea firavă și nu sunt făcută pentru asta. După lungi insistențe însă, a hotărât să facă o încercare", își amintește adolescenta. "În primele luni de antrenamente mi s-a părut dificil. Dacă la grădiniță era mai relaxat, la club erau alte pretenții", spune micuța sportivă. Chiar dacă i-a fost mai greu, Ioana a avut exemple de urmat. Le-a admirat din prima zi pe colegele ei mai mari, Andrada și Alexa. Și-a dorit să ajungă ca ele, în special când le-a văzut dansând. "Țin minte că atunci am văzut prima dată un exercițiu cu panglica și m-a fascinat. De atunci m-am îndrăgostit de panglică iremediabil", mărturisește fata.

Pe podium Ambițioasă, Ioana a hotărât să urmeze exemplele cât mai repede și după doar trei luni de antrenament a urcat pe podium la Campionatele Naționale. După încă trei luni de pregătire, a luat locul III la Cupa României. "În același an am luat și o medalie de aur la concursul pe echipe", spune sportiva care și-a început cariera cu dreptul.

După lansare au urmat ani de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum o ora
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum 11 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum o ora
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Ucrainenii au atacat cu drone două rafinării de petrol și un aerodrom militar din regiunea Krasnodar VIDEO

Adevarul acum 40 minute
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a lansat drone asupra a două rafinării de petrol și a unui aerodrom militar din regiunea Krasnodar din Rusia în noaptea de vineri spre sâmbătă, a declarat o sursă din forțele de securitate și apărare pentru

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 51 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 35 minute
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°