Ultima misiune a AIEA la Teheran pentru elucidarea zonelor de umbră ale programului nuclear iranian s-a încheiat cu un eşec. Inspectorilor li s-a refuzat accesul la situl militar Parchin şi o întrevedere cu „şeful invizibil" care conduce programul militar - Mohsen Fakrizadeh, misteriosul fizician pe care doresc să îl întâlnească de ani de zile. În van.
Fizicianul iranian Mohsen Fakrizadeh este vizat din 2007 de sancţiuni ONU, dar rămâne un mister cu toate eforturile serviciilor secrete de a-l localiza. Nimeni nu dispune de o fotografie cu autenticitate verificabilă, iar inspectorii Agen-ţiei Internaţionale pentru Energie Atomică nu l-au putut întâlni niciodată, deşi de zece ani este şeful invizibil al programului militar al Teheranului.
Un program opac, ce accelerează tensiunile în Orientul Mijlociu. Mohsen Fakrizadeh, 50 de ani, specialist în fizică nucleară şi general al brigăzilor Pasdaran, Gardienii Revoluţiei, axa puterii ayatollahilor în Iran, este însărcinat cu crearea unei ogive nucleare. În mod firesc, el îşi duce existenţa în cea mai mare clandestinitate, iar Iranul neagă cu înverşunare că ar dori să se doteze cu arma nucleară. La fel de firesc este şi faptul că Mohsen Fakrizadeh se află în fruntea listei „ţintelor" Mossadului, serviciile secrete israeliene. Statul evreu a încercat în ultimii ani să încetinească programul nuclear al Iranului, în timp ce serviciile secrete iraniene au făcut totul pentru a ascunde siturile secrete şi a evita sabotarea lor.
Dar, s-au produs explozii misterioase în locuri strategice pentru programul nuclear şi au dispărut sau au fost ucişi în astfel de explozii oameni de ştiinţă iranieni. Se speculează din ce în ce mai insistent despre posibile raiduri aeriene militare externe asupra instalaţiilor nucleare iraniene, iar experţii occidentali se întreabă ce percepţie poate avea Fakrizadeh despre criza actu