Costel Corduneanu fusese acuzat de trafic de droguri într-un proces ce a durat opt ani.
Sentinţă finală într-un dosar de trafic de droguri ce îi dădea emoţii liderului clanului Corduneanu. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României l-au achitat pe Costel Corduneanu, după un proces de peste opt ani, decizia fiind definitivă şi irevocabilă. Aceeaşi soluţie s-a dat şi în cazul unui alt membru important al clanului, Vasile Călin, fratele lui Costel. În schimb, un alt frate de-al celor doi, Florinel, a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, în timp ce Mihai Silviu Corduneanu, zis „Bulă“, cumnat cu fraţii interlopi, a primit cinci ani de închisoare. Pe lista celor condamnaţi se mai află şi alte persoane apropiate interlopilor. Cătălin Emacu, zis „Lulu“, a primit o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare. Aceeaşi pedeapsă au primit-o şi Octavian Horobeţ, dar şi Silviu Gâtlan, un apropiat al fraţilor Corduneanu.
În acest dosar, fraţii Corduneanu şi acoliţii lor au fost trimişi în judecată în 2005, după ce, un an mai devreme, fuseseră reţinuţi. Interlopii au fost acuzaţi că aduceau stupefiante din Occident, pe care le vindeau ulterior în Republica Moldova şi în ţările baltice. Un alt dosar, în care fraţii Corduneanu sunt acuzaţi de mai multe infracţiuni, se află în prezent pe rolul Tribunalului Maramureş. În prezent, cei mai importanţi pioni ai grupării se află în libertate. Costel Corduneanu este judecat şi la Iaşi, într-un dosar de trafic de influenţă, în care fratele său, Gelu Corduneanu, se află în arest. Liderul clanului este acuzat de favorizarea infractorului.
Costel Corduneanu fusese acuzat de trafic de droguri într-un proces ce a durat opt ani.
Sentinţă finală într-un dosar de trafic de droguri ce îi dădea emoţii liderului clanului Corduneanu. Judecătorii Înaltei Curţi de Ca