Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4.000 de detinuti, eliberati

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 5 octombrie 2002 · · · · ·

Imbulzeala mare la portile penitenciarelor Jilava, Rahova, Gherla, Tirgsor, Poarta Alba.

Imbulzeala mare la portile penitenciarelor Jilava, Rahova, Gherla, Tirgsor, Poarta Alba. Puscariile si-au deschis portile! S-a dat drumul la ?conducta? celor fara-de-lege! Ieri a fost ziua mult asteptata a gratierii generale a unor pedepse mai mari sau mai mici. Timp de citeva zile, incepind cu dupa-amiaza de ieri, penitenciarele din toata tara vor elibera citiva mii de detinuti. Ca in celebrul an 1988, al ultimei gratieri generale semnate de Ceausescu, trenurile, strazile vor fi pline de cei care vin ?de la racoare? cu multa pofta de libertate. Probabil ca, din cei peste 50.000 de detinuti, citeva mii (intre patru si cinci mii au fost primele estimari) vor fi eliberati gratie ?decretului lui Iliescu?.? Problema gratierilor este insa alta: alaturi de numerosii amariti aflati in puscarie pentru ca au furat, de foame, o piine sau o galeata cu struguri, vor iesi, cu siguranta, si multe ?gulere albe?, care, cu ajutorul unor inginerii judiciare, au scapat cu pedepse mici, desi faptele lor tin de marea criminalitate economico-financiara.

Decretu? lu? Iliescu

Decretul pentru promulgarea Legii privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni a fost promulgat, pe 30 septembrie 2002, de catre presedintele Romaniei, Ion Iliescu. Legea, adoptata la Camera Deputatilor pe 27 iunie 2002 si la Senat pe 12 septembrie 2002, a stirnit lungi dispute, mai ales in privinta limitelor anilor de pedeapsa gratiati. Daca, initial, s-a vorbit de o limita maxima de pina la doi si, ulterior, trei ani, in final s-a ajuns la cinci ani de pedeapsa. Prin culise s-a spus chiar ca lumea interlopa a facut cheta si a pus? jos o mare suma de bani (citeva milioane de dolari) pentru a face ca ?pragul critic? sa fie ridicat de la trei la cinci ani. Exista destul de multe n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum o ora
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 47 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Nicolae Ciucă, la Iaşi: Acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul. Însă nu cel greşit înţeles ca naţionalism deşănţat / Patriotismul reprezintă adeziunea şi însuşirea valorilor, a ideilor şi a principiilor care ne definesc ca naţiune

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi, la Ceremonia militară dedicată Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei că acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul, însă nu cel greşit înţele

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 26 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 51 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°