Boiko Borisov a încălcat regulile impuse de protocol în timpul ceremoniei de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene la Oslo, iar gestul său a fost surprins de camerele video.
Potrivit agenţiei bulgare de ştiri BGNES, Borisov "a fost surprins" trimiţând un SMS pe telefon în timpul discursului preşedintelui Consiliului European Herman Van Rompuy, unul dintre cei trei lideri europeni care au primit Premiul Nobel pentru Pace 2012.
BGNES comentează că, în timpul unor aplauze, Borisov a fost "încurcat" de telefonul mobil, "pe care îl ţinea strâns în mână, din cauza mesajului text pe care se pare că l-a considerat mai important".
"Milioane de persoane din lume au văzut faţa (reprezentantului) Bulgariei şi telefonul (acestuia)", continuă agenţia, adăugând că, potrivit unor reporteri bulgari, Borisov pare să trimită destul de des mesaje text către diferite persoane, în timpul unor evenimente, pe care le-ar întreba "Cum a fost?".
Jurnaliștii bulgari au mai precizat că primul ministru "ar fi trebuit mai degrabă să exploateze avanatajul că stătea lângă Rutte şi să îi spună câteva cuvinte despre (poziţia Olandei împotriva Bulgariei) cu privire la aderarea la Spaţiul Schengen".