Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primii zece angajaţi Apple. Ce au fost şi unde au ajuns

Publicat in Capital, miercuri 25 mai 2011 ·

Primul CEO al Apple, Michael Scott, le-a povestit celor de la businessinsider.com despre începuturile companiei Apple şi despre primii angajaţi.

Michael Scott a fost CEO-ul Apple din 1977 până în 1981. Atunci când s-a alăturat companiei, acesta a asociat un număr fiecărui angajat. Astfel, angajatul numărul zece a fost Gary Martin, responsabil cu contabilitatea. Acesta a lucrat la Apple până în anul 1983, iar apoi la urmat pe Scott la Starstruck. În prezent, acesta este un investitor privat şi membru în boardul companiei IT LeoNovus.

Numărul nouă a fost Sherry Livington. Aceasta era secretară şi mâna dreapta a lui Scott. Ea a lucrat la Apple până a ieşit la pensie. Numărul 8, Chris Espinoza, s-a alăturat companiei când avea doar 14 ani şi lucra part-time, fiind la liceu. Acesta încă lucrează la Apple. S-a ales cu numărul opt deoarece atunci când Michael Scott a împărţit numerele el era la şcoală şi a întârziat.

Scott şi-a atribuit numărul 7, în glumă, deoarece vroia să fie agentul 007. Acesta a fost numit CEO Apple la recomadarea lui Mike Markkula, omul care a investit 250.000 de dolari în companie. Scott este interesat în prezent de pietre. El vrea să pună la punct un aparat similar cu tricoderul din Star Trek care să indentifice pietrele.

Randy Wigginton, angajatul numărul şase, s-a ocupat cu rescrierea programului BASIC pentru ca acesta să funcţioneze pe Apple II. După Apple, Wigginton a mai lucrat la eBay, Google şi acum este angajat la Square.

Rod Holt, angajatul numărul cinci, a ajutat la dezvoltarea sursei pentru Apple II. După şase ani la Apple, Holt a fost pus pe liber de noua conducere.

Bill Fernandez, numărul patru, a învăţat la aceeaşi şcoală cu Jobs şi era vecin cu Steve Wozniak. Când Jobs şi Wozniak au înfiinţat Apple, Fernandez a fost primul lor angajat. Acesta a lucrat la Apple până în 1993. D

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 46 de ani din Sectorul 6, omorât în bătaie de doi tineri. Agresorii au fost identificați, prinși și reținuți de Poliție

Ziare.com acum 42 minute
Tragedie, marţi seară, 14 mai, în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 46 de ani a murit, după ce a fost agresat de doi tineri. Ar fi fost lovit în cap cu niște bâte. "La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Muni

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum o ora
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 50 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 57 minute
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: George Simion

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este George Simion – politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, r

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°