Două persoane au fost arestate marţi seara pe aeroportul Heathrow din Londra, fiind suspectate de incitare, finanţare sau pregătire a unor acte teroriste, a anunţat miercuri poliţia britanică, preluată de AFP şi BBC News.
Un bărbat şi o femeie, ambii de 26 de ani, au fost interpelaţi de membri ai Departamentului de combatere a terorismului a Scotland Yard-ului în jurul orei locale 20:30 (19h30 GMT) la sosirea pe aeroport de unde urmau să zboare în Siria, a precizat poliţia într-un comunicat. Cei doi suspecţi au fost plasaţi în custodia poliţiei britanice.
‘Aceste arestări urmează unei anchete cu privire la călătoria lor în Siria, în legătură cu presupuse activităţi teroriste‘, mai precizează textul amintit. Două percheziţii au fost efectuate la reşedinţa acestora din estul Londrei, în cadrul aceleieaşi anchete.