Președintele comisiei de revizuire a Constituției, Crin Antonescu, a anunțat că la nivelul USL s-a convenit să se modifice denumirea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în Consiliul Naţional de Securitate, pentru actuala denumire pare venită "din alte timpuri".
"În ceea ce priveşte CSAT, îl înlocuim cu Consiliul Naţional de Securitate. Instituţia va avea celeaşi atribuţii pe conţinut, preşedintele - aceleaşi atribuţii, propune conducerea principalelor servicii, Parlamentul îi votează, ca şi până acum", a spus Crin Antonescu.
Potrivit acestuia, actuala denumire a CSAT "sună puţin ca din alte timpuri", acesta fiind motivul alegerii unei noi denumiri.
Potrivit actualei Constituţii, preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Premierul îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională.
CITIȚI ȘI:
REVIZUIREA CONSTITUȚIEI. VEZI ce modificări vrea să aducă USL în cazul MOȚIUNILOR | VIDEOVictor Ponta: Nu vreau o Constituție STUFOASĂ. PLUS: Pesediștii vor vota PENTRU interzicerea traseismului | VIDEO Tudor Chiuariu: Traseismul politic nu a fost interzis din...CONFUZIE Pe Antonescu nu-l interesează nemulţumirile lui Ponta. Vrea un nou principiu în Constituţie REVIZUIREA CONSTITUŢIEI. Unicameralul, respins. USL ignoră referendumul din 2009 - ParlamentNOI TENSIUNI ÎN USL. Victor Ponta și Crin Antonescu, întâlnire de urgență pe Constituție | VIDEO DECLARAȚIA SURPRINZĂTOARE a Ecaterinei Andronescu despre legalizarea căsătoriilor între homosexualiVEZI care este MIZA REVIZUIRII Constituției după părerea lu