Profesorul Ronald A. Howard, de la Universitatea Stanford, a conceput un reper util în măsurarea riscului unei persoane de a deceda într-un anumit timp.
Este vorba despre micromortal, iar etimologia acestui termen vine din cuvintele "micro", care semnifică a milioana parte dintr-un întreg, şi franţuzescul "mortalité"- mortalitate (astfel, s-a format cuvântul micromortal).
Ca unitate de măsură, un micromortal reprezintă probabilitatea de unu la un million de a muri. Iniţial considerat ca un concept abstract, astăzi această unitate este folosită de către multe companii de asigurari sociale, dar şi de unii cercetători, interesaţi în a calcula probabilitatea unui deces.
Activităţi…mortale
La modul general, se consideră că un om normal acumulează pentru fiecare oră de viaţă 1,63 micromortali, respectiv 39 pe zi. În funcţie de "clase" care iau in considerare condiţiile de viaţă, de muncă, de alimentaţie şi multe altele, acestor cifre li se aplică, în plus sau în minus, corecţii.
O serie de activităţi măresc riscul de deces cu un micromortal şi, prin urmare, duc la o grăbire a decesului. Iată ce anume creşte acest risc cu o unitate, conform profesorului Howard: consumul de 0,5 litri de vin; fumatul a 1,4 ţigări; o oră petrecută într-o mină de cărbuni; două zile petrecute într-un mare centru urban; două luni de viaţă trăite în compania unui un fumător; consumul de apă clorinată timp de un an; cinci ani petrecuţi în apropierea unei centrale nucleare; consumul a 100 grame de grătar (efectul cărbunelui); consumul a 40 linguri de ulei de arahide…
Şi altele
Lista lui Howard nu se încheie aici, ea mai include: consumul a 1.000 grame de banane; mersul cu caiac sau canoe-şase minute (risc de accident); mersul cu motocicleta cu foarte mare viteză (risc de accident); mersul pe jos aproximativ 23 de kilometri (risc de accident); mersul cu biciclet
