Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga, la Bistriţa: „Poliţiştii care nu mă ascultă, se vor restructura singuri“

Publicat in Adevarul, vineri 24 septembrie 2010 ·

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a adeclarat, azi, în cadrul Adunării Generale Aniversare a Asociaţiei Municipiilor din România, că „azi-mâine" nu va mai trebui să facă restructurări ale poliţiştilor, pentru că mulţi se vor restructura singuri, pentru că nu-l ascultă şi nu-şi fac treaba.

Prezent la Bistriţa, cu ocazia reuniunii primarilor din ţară, ministrul Vasile Blaga a ţinut să le amintească poliţiştilor despre eforturile făcute de ministerul pe care-l conduce pentru plata celui de-al 13-lea salariu şi a unor chletuieli restante din mandatul lui Constantin Nica. „Salariile în poliţie nu sunt mari, dar, comparativ cu restul bugetarilor, nu sunt cele mai mici. Trebuie să avem o altfel de abordare, să discutăm despre venituri, nu despre salarii. Îi rog pe poliţişti să-şi facă datoria, să-şi aducă aminte că, în cursul anului trecut, nu au avut plătit nici un drept şi am reuşit, cu eforturi foarte mari, să le plătesc drepturile de chirie, pe care domnul Nica nu le plătise, al 13-lea salariu, drepturile de echipament . Încet, bazându-ne pe o creştere economică sănătoasă, o să reuşim să îndreptăm lucrurile şi să începem să asigurăm dotări ca cele pe care le-am realizat în 2006", a spus Blaga.

„Noi nu stabilim norme pentru a da oamenii afară, stabilim reguli pentru a rămâne oamenii înăuntru"

Vasile Blaga a mai spus că, anul acesta, structurile poliţiei s-au îmbogăţit cu alte 3.000 de persoane şi că, din cauza unor colegi care nu-şi fac treaba, nu va mai fi nevoit să facă restructurări de personal. „Azi-mâine nu va mai trebui să fac mari restructurări în poliţie ca număr de oameni, pentru că mulţi nu mă ascultă. Zilnic vedeţi, din păcate, colegi arestaţi, pentru că mulţi dintre ei nu îşi fac treaba. Aşa că, din păcate, cred că o să se restructureze singuri. În fapt, noi nu stabilim norme pentru a da oameni afară, am stabilit reguli pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°