Pentru a face faţă presiunilor sociale iscate de criză, dar şi pentru a impune soluţii radicale, viitorul guvern are nevoie de o majoritate parlamentară solidă.
Scrutinul s-a încheiat. Cunoaştem deja, fie şi în mare, rezultatele. Oricât ar părea de bizar, în condiţiile din 2008, ziua scrutinului n-a pus capăt dificultăţilor. Atât pentru partide, cât şi pentru preşedinte, greul de abia acum începe.
Şi când spunem asta ne referim, desigur, la negocierile pentru formarea noului Guvern. În general, după cum o arată experienţa postdecembristă, aceste negocieri sunt extrem de dificile când nici un partid n-a obţinut majoritatea absolută. Formarea Coaliţiei de guvernare se confruntă cu divergenţele dintre partide. Atât în privinţa programului politic de asumat, cât, mai ales, în privinţa posturilor de dobândit. Anul acesta însă negocierile vor fi mult mai dificile decât de obicei.
Şi nu atât pentru că votul uninominal a redus scena partidelor parlamentare la câteva formaţiuni, cât mai ales pentru că în formarea noului guvern trebuie să se ţină cont de o noutate impusă de realitate.
Noul guvern trebuie să beneficieze de o majoritate parlamentară în stare nu numai să obţină învestitura, dar să şi voteze legi de excepţie.
Despre nevoia unui guvern puternic a vorbit şi Traian Băsescu în scurta declaraţie de presă făcută joi, 27 noiembrie 2008. Desigur, pentru a justifica necesitatea ca românii să iasă la vot, domnia sa a invocat cerinţa ca prin participare masivă alegătorii să-şi asigure un "parlament cât mai reprezentativ".
Ţinând cont şi de alte intervenţii ale lui Traian Băsescu, noi credem că domnia sa înţelege printr-un guvern puternic unul care să se bazeze pe o majoritate parlamentară cu mult peste 50% şi mai ales solidă în sprijinirea executivului.
Una din cauzele de fond a
