Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Morar, în prelungiri

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 august 2008 ·

Cătălin Predoiu, ministrul justiţiei, propune înlocuirea şefului DNA, Daniel Morar. Codruţa Kovesi, procurorul general, l-a delegat însă pentru încă 90 de zile la şefia Direcţiei. Sursa: Reuters

Daniel Morar la Bruxelles şi consiliera ministrului justiţiei la şefia DNA. Aceasta este propunerea transmisă de ministrul Cătălin Predoiu atât Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cât şi preşedintelui Traian Băsescu, ieri, la expirarea mandatului lui Morar la conducerea DNA.

„Voi propune pentru funcţia de şef al DNA pe doamna procuror-doctor Monica Şerbănescu. Intenţionez să-l propun pe actualul şef al DNA în funcţia de înalt reprezentat al Ministerului Justiţiei la Bruxelles, pe probleme speciale de mecanism de cooperare şi verificare, reforma justiţiei şi lupta anticorupţie sau pentru funcţia de adjunct al procurorului-şef al DNA, după ce voi avea o discuţie cu acesta“, şi-a lansat Predoiu anunţul-bombă. Asta, după ce a trecut în revistă „vulnerabilităţile“ manageriale ale actualei conduceri a DNA: recrutarea, prin interviu, a procurorilor; neutilizarea în întregime a fondurilor pentru organizarea flagrantelor şi pentru derularea anchetelor complexe; rezultatele „slabe“ obţinute de procurori în teritoriu şi, nu în ultimul rând, „apetenţa excesivă pentru televiziune, care a condus la adevărate spectacole mediatice“.

În replică, Daniel Morar a precizat că nu ia în calcul niciuna dintre propunerile ministrului justiţiei, despre care a aflat din mass-media.

Morar, interimar 90 de zile

De altfel, la scurt timp după ce Predoiu şi-a făcută publică propunerea, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, l-a delegat pe Morar la conducerea DNA pentru 90 de zile. Motivul: „Potrivit cutumei Ministerului Public, cineva trebuie să asigure interimatul, iar numirea în funcţie a unui nou şef al DNA ar putea d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 58 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 20 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 40 minute
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum o ora
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 2 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Adevarul acum 33 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 - 21 aprilie la Rome

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°