Iar a nins azi-noapte. Mda, ştiu. E cam greu de crezut. Dar a nins şi a tot nins. Vă scriu din nordul Finlandei, unde mă aflu, de vreo cîteva săptămîni, cu o echipă internaţională de filmare. Ei - filmează. Eu - scriu, sau cel puţin mă prefac. Cu mănuşile în mîini. Aseară am făcut chef. Ni s-au servit la cină nişte legume cu nume caraghioase: gulii, napi, ştevie, rubarbă, manioc, dovlecei şi cantalup. Tocăniţă de gulii şi napi, gătită cu chimen şi zahăr brun. Ştevie umplută cu ficăţei de pui şi parmezan. Dovlecei fierţi în zeamă de vită, presăraţi cu manioc, făcuţi piure şi cu smîntînă pe deasupra. Iar la desert, cantalup. Foarte gustoasă cina şi cu toţii am băut cantităţi impresionante de bere şi am întins cu codrul de pîine în nişte castronaşe cu ulei de măsline, usturoi şi sare. După ce am tras un pui de somn, am mers în bloc la baia de aburi (cu ape minerale), de ne-am făcut roşii ca racul. Unii dintre noi au cerut să fie biciuiţi cu nuieluşe de mesteacăn, iar nişte băieşi ruşi, cît malul, s-au executat de îndată. După care ne-am rostogolit în zăpadă, de unde am fost culeşi de nişte maseuri musculoşi, care ne-au înfăşurat strîns în scutece cu ierburi şi ne-au pus din nou la asudat într-o peşteră de gresie, şiroind de lacrimi parfumate. Viaţa mea a devenit destul de interesantă în vremea din urmă, de cînd am descoperit că multe plăceri, delicii şi senzaţii sînt ignorate numai din cauză că poartă nume ciudate. Cînd te dedai la astfel de desfătări, numai pentru că se numesc "ştevie" sau

"rubarbă", ajungi în zone necunoscute şi nebănuite. Abandonează-te cantalupului şi vei ajunge direct în peştera cu lacrimi parfumate. De unde vreţi să ştiu cum? Dar se întîmplă. Sfatul meu către toţi cei troieniţi sub zăpezi: deschideţi dicţionarul şi căutaţi legume stranii. Sau treceţi dincolo de Oxford English Dictionary, către The Word Museum al lui Jeffrey Kacirk, ca