In timp ce liderii kosovari albanezi se pregatesc sa accepte propunerea ONU privind statutul final al provinciei, exista temeri ca orice plan care ofera altceva decit independenta deplina va duce la escaladarea violentelor.
Trimisul special al ONU, Martti Ahtisaari, va prezenta, vineri, la Belgrad si la Pristina planul Natiunilor Unite.
Daca se crede ca actualii oficiali si politicieni albanezi vor spune “da” propunerii ONU, grupurile radicale din Kosovo au inceput deja sa se agite, anuntind proteste, pe motiv ca guvernul de la Pristina va fi fortat sa accepte un statut nedorit si sa puna in practica un nepopular plan de descentralizare.
Discutiile privind statutul Kosovo au debutat la Viena, in ianuarie 2006. Echipele de negociatori albanezi si sirbi au incercat sa gaseasca solutii la chestiuni precum descentralizarea sau protejarea patrimoniului cultural, dar progresele inregistrate au fost mici. In aceste conditii, Ahtisaari a fost desemnat sa vina cu un plan propriu privind statutul final.
Acum, chiar daca nu s-a anuntat oficial, se pare ca provinciei Kosovo i se va oferi o independenta “de facto”, chiar daca acest termen nu se gaseste explicit in document. Se mai recomanda ca actuala administratie ONU sa fie inlocuita de un organism sub mandat UE, cu mai putin puteri insa.
Liderii albanezi din Kosovo par destul de multumiti de aceasta perspectiva. “Speram ca planul Ahtisaari va contine elemente-cheie care sa permita crearea unui stat propriu”, a declarat recent presedintele provinciei Fatmir Sejdiu.
Hashim Thaci, liderul formatiunii de opozitie, Partidul Democratic (PDK), are o opinie asemanatoare. “Propunerea Natiunilor Unite ne va oferi independenta totala sin e va permite totodata sa devenim membri cu drepturi depline ale organismelor internationale, inclusiv ONU”, a declarat Thaci.