Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pragmatismul românesc a învins favorita

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 27 iulie 2007 ·

Căldura excesivă nu a împiedicat disputarea celei de-a 10-a ediţii jubiliare a Super Cupei. Discutata oră de începere a rămas bătută în cuie, chiar dacă la acea oră, pe Stadionul Naţional erau 35 de grade Celsius. O temperatură ucigătoare, după afirmaţiile medicilor, mai ales la efort. Pentru aceasta, la fiecare sfert de oră s-a dat minutul de hidratare. În condiţiile amintite nu ne gândeam că va fi un meci valo-ros, deşi erau două dintre cele mai bune echipe din campionat.

Dinamoviştii erau consideraţi favoriţi cerţi după evoluţia din campionatul precedent, dar mai ales după transferurile făcute şi turneul din Austria. Declaraţiile inflamante nu i-au speriat pe rapidişti. Porta-vocea vişiniilor, fostul „stegar” Marius Constantin nu se arăta deloc impresionat de războiul psihologic. La ora meciului, datele au fost altele. Un început bun al Rapidului, cu pătrunderea în forţă a lui Săpunaru şi faultul, la linia careului, a lui Moţi. Primul galben, încasat de fundaşul dinamovist şi prima oprtunitate dinamovistă de a-şi încerca şansa. „Ciocolatiul” Cesinha şutează la firul ierbii, dar „Pisica” respinge în lateral. Replica dinamovistă vine în min.5, când Bratu trece de Săpunaru şi şutează din careu pe lângă laterală. Bratu se arată omniprezent pe flancul stâng şi în min.11, centrează pentru Dănciulescu, dar acesta greşeşte ţinta. Jocul se mai linişteşte, se joacă între cele două careuri. Căldura îşi pune evident amprenta asupra jocului. Niculescu iroseşte o acţiune în min.20, pentru a fi imitat la poarta adversă de Bozovici. Peste opt minute, Bratu îl serveşte ca la carte pe Dănciulescu, dar ultimul trimite cu capul peste poartă. O fază confuză are loc în min.35, atunci când Niculescu cere un penalty al un presupus fault al lui Coman. Tânărul arbitru nu se lasă însă păcălit, el de altfel mai având două astfel de situaţii, din care, însă, a ieşit basma curată.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

News.ro acum 7 ore
Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat, miercuri seară, o misiune care a vizat transportul unor organe prelevate din Bulgaria Către România. ”În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune speci

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 13 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°