Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Magistrala" lui Oprescu trece prin dormitorul familiei Iliescu

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 19 februarie 2011 ·

Demolarea unei jumătăţi din casa familiei Iliescu, de pe strada Berzei nr. 65, pentru a face loc noii „magistrale" Buzeşti-Uranus, a semănat cu o mică invazie nazistă într-o casă de indezirabili. În timp ce primăria susţine că a respectat legile şi a despăgubit familia cum se cuvine, Ilieştii reclamă abuzuri demne de colectivizarea sovietică.

„Mi-au belit casa!", dă din umeri neputincios Dan Ion Iliescu, inginer constructor pensionat, arătându-ţi, în spatele unei cortine de plastic, ce a mai rămas din dormitorul în care se odihnea noapte de noapte, până pe 14 ianuarie. Dinţii de fier ai excavatorului trimis de Primăria Capitalei să-i taie casa în două, pentru a face loc magistralei extinse Buzeşti-Uranus-Calea Rahovei, a tăiat ca un chirurg din Evul Mediu clădirea interbelică din Berzei nr. 65. Excavatorul s-a oprit la o arcadă în stil franţuzesc, din fostul dormitor, iar de acolo a făcut totul zob, fără vreo protecţie pentru familia care încă mai locuieşte în restul casei.

"Au tras o linie pe parchet şi au tăiat casa"

Teodor Iliescu, fiul lui Dan, îşi aminteşte scena demnă de un film sovietic despre colectivizare, a delimitării dintre proprietatea privată şi cea a statului român: „Tata a scos o bucăţică de cretă, ca la clasa întâi, şi i-a pus-o reprezentantului primăriei în braţe: vă rog frumos, trageţi linia între proprietatea privată şi proprietatea statului. Au început toţi să râdă. Au tras o linie pe parchet şi au tăiat casa, cu oameni în ea, cu mine, cu mama, cu tata". În acea dimineaţă de ianuarie, curtea şi casa familiei Iliescu a fost luată cu asalt de reprezentanţi ai Primăriei, de jandarmi în civil şi de poliţişti. Nimeni nu s-a legitimat, nimeni nu le-a arătat vreun act, susţine familia Iliescu. „Toţi oamenii ăştia au intrat în casă aşa, ca pe bulevard, au spart uşile, ne-au smuls ferestrele, unii erau înarmaţi cu spray paralizant,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 19 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Nicolae Ciucă: Nu cred că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limite normale, fără să se depăşeasă linia roşie

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni despre atacurile dintre liderii PNL şi PSD, în campania electorală, că nu crede că trebuie să vorbim de atacuri şi disensiuni în interiorul coaliţiei. Putem să vedem că se desfăşoară campania în limit

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 44 minute
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum o ora
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°