George Calinescu tinea foarte mult sa fie stimat ca poet. Tanar, abia intors de la studii din Italia, se duce sa citeasca la cenaclul lui Eugen Lovinescu un grupaj de versuri, dar este primit cu foarte multe rezerve de amabilul amfitrion si de anturajul sburatorist.
Jignit, se razbuna apoi cum poate, incercand - si reusind adesea - sa stirbeasca macar nitel din autoritatea celui care i-a devenit adversar mai mult din simpla umoare, fireste. Genus irritabile, asa sunt poetii, n-ai ce sa le faci. Era chemat oare Calinescu sa ingroase randurile?
Evident, nu. Poezia sa e mai degraba un soi de amuzament superior, altfel foarte ingenios, ca tot ce i-a iesit din condei. Filtrul ludic, livresc, retine reziduurile sufletesti si transforma textul intr-o scena de teatru. Spre exemplu, melancolia devine poza, "impostura", ca in acest subtil periplu prin toposurile romantice: "Coconul cu ochi mari si pletele pe umar/ Azi mi se pare mit:/ In mana boabe grele de chihlimbar eu numar/ De univers uimit." (La un portret); "Oglinzi de lacuri vezi oriunde/ Si sunt patrate sau rotunde/ Si fluviile foarte late/ Inspira-n om solemnitate" (Procreatie) etc.
Dar ceea ce ii atrage cu deosebire atentia sunt intruchiparile, deloc iluzorii, ale realului, belsugul, uberitatea naturii: trandafirul si dulceata de trandafir – "miere etrusca.../ in care doarme-o veche, zaharisita musca", smochina si marul in care "traieste-n pace/ ...un mic vierme rapace", "imaculata carne viscerala" a verzei, si pepenele – "harbuz, colosal smarald", vinul inmiresmat si ceaiul – "fiinta celestiala", mistretul pe jaratec etc.
Tonalitatea ludica lasa totusi loc, cand si cand, gravei infiorari. „Papadia" e un sonet pe tema trecerii timpului, aproape eminescian: "Ninsoare e, invazie de fluturi?/ (...) Paduri de spume, albe vegetatii/ Sau, Moarte, tu, cortina-ti alba fluturi?/ In somnul meu s
