Unul dintre cele mai bune grupuri de dans din lume,The Fire of Anatolia, este un proiect unic având la baza episoade din mitologia şi istoria Turciei. Show-urile ansamblului sintetizează elemente şi figuri spectaculoase de dans care provin din regiunile Anatoliei.
În 1999, coregraful Mustafa Erdogan pornea pe un drum care avea să-i aducă gloria mondială, alcătuind trupa Sultans of the Dance. 90 de tineri dansatori au fost selectaţi din 750 de participanţi. A fost un efort susţinut sub îndrumarea şi supravegherea dieteticienilor, a instructorilor de dans şi a experţilor în etnografie şi folclor.
Prima lor reprezentaţie s-a desfăşurat în Teatrul Antic din Bodrum, având o audienţă de peste 15.000 de spectatori, pentru ca mai apoi trupa să-şi câştige locul în Guinness Book. În 2002, The Fire of Anatolia a început un turneu mondial, cuprinzând Germania, Elveţia, Olanda, Japonia. Trupa de dans care a adus pe scenă magia Anatoliei a fost prima din lume care a susţinut spectacole în Clădirea Parlamentului chinez.
În urma succesului de care s-a bucurat printre români, Fire of Anatolia revine la noi, pentru a patra oară. Cei 70 de dansatori vor oferi publicului încă o demonstraţie de virtuozitate pe 29 noiembrie, la Sala Palatului, începând cu ora 19. Preţul biletelor variază între 50 şi 200 lei. Trupa soseşte din Olanda şi va sta două zile la Bucureşti. Grupul se va întoarce în Olanda pentru a-şi continua spectacolele. (D.P.)
Unul dintre cele mai bune grupuri de dans din lume,The Fire of Anatolia, este un proiect unic având la baza episoade din mitologia şi istoria Turciei. Show-urile ansamblului sintetizează elemente şi figuri spectaculoase de dans care provin din regiunile Anatoliei.
În 1999, coregraful Mustafa Erdogan pornea pe un drum care avea să-i aducă gloria mondială, alcătuind trupa Sultans of the Dance. 90 de tineri dansatori au fost se