Ce a fost mai important a fost meseria, pe care au dat-o mai departe copiilor. Cel mare e căsătorit de 21 de ani în Germania, şi acolo a lucrat în Nigeria, cinci ani, director la o companie multinaţională. Acum a construit o pensiune nu departe de Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi o pârtie de schi. „Dar înainte venea acasă şi zicea: «azi cos, tata». Şi făcea, aşa, câte o jumate de metru de «opţi» de-aiştea. Acum, vine în România, dar nu mi-ar pune mâna...” A fost o vreme când Valeria şi Traşu au cusut la rând cu copiii lor. Dumitru Sofonea a avut şi clasă de cojocărie. „Şi sunt băieţi la şcoală cărora le-am desenat... Unii zic că să-i învăţ şi argăseală, dar cum poate un copil care are 30 de chile să ridice pieile? De două ori pe săptămână, câte trei ore, o jumătate de oră îi las să se joace. Prima dată s-au înscris 42, şi am gătat cu vreo douăzeci şi ceva, numai”.
Fac cojocărie, azi, copiii aceştia? Nu. În afară de familia lor, Sofonea, mai e un bătrân în sat care duce meşteşugurile vechi mai departe. „Dar acela face cioareci, face căciuli; dar de cusut nici el, nu”. Tanti Valeria a lucrat şi ea la şcoală, după ce a ieşit soţul la pensie. Zice despre copii: „Care s-o silit şi o învăţat oleacă de cojocărie, apoi ăla o ajuns bine şi în viaţă”. Dă câteva exemple de copii care şi-au lucrat singuri cojoacele. „Bărbatul meu le-o scris nojiţele, eu le-am arătat cum să coasă... Şi-au ajuns să facă şcoli mari şi să aibă serviciu bun. Au fost cam opt-zece, care şi-au făcut cojoc şi au ajuns şi bine. Cine o avut mintea asta de o învăţat la cojocărie, toţi au ajuns şi cu cartea bine. Care-i bun de una, e bun de toate”.
Drăguţii din Drăguş
„E un sat din Făgăraş unde se leagă văile scoborâte din munţi, între poteci, pâraie şi câmp. E un sat de străveche vatră unde cântecele, graiul, straiele, poveştile şi oamenii lui vin din izvorul cel mai limpede al
