Secretarul general al PSD spune că a şi uitat de doctorat
Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a fost exmatriculat de la Universitatea din Oradea, instituţie unde îşi urma studiile doctorale.
Liderul PSD, care s-a înscris la doctorat în anul 2002, şi-a pierdut dreptul de a susţine teza „Strategia Guvernului privind dezvoltarea căilor ferate”, din pricina neîndeplinirii obligaţiilor asumate la admitere. Mai exact, Mitrea nu a depus periodic, aşa cum cerea legea, referatele de studii care să ateste faptul că desfăşura activitate de cercetare.
Mai mult, lucrarea sa, ce trata un subiect din domeniul Management, era condusă de rectorul şi colegul său de partid, Teodor Maghiar, care avea dreptul să conducă doctorate numai în specializarea Electrotehnică.
Conform lui Ioan Felea, directorul Şcolii Doctorale de la Oradea, fostul rector, în prezent anchetat penal pentru un prejudiciu de peste 25 de milioane de euro adus universităţii, ar fi făcut presiuni pentru ca doctoranzii săi (peste 100) care nu se conformau regulamentelor să nu fie exmatriculaţi, măsura venind abia în toamna anului trecut.
Deşi cei trei ani de studii au fost finanţaţi, lunar, cu 8 milioane de lei, întrucât a ocupat un loc la buget, Mitrea nu îşi mai aminteşte nici măcar dacă a returnat universităţii banii cheltuiţi cu şcolarizarea sa, declarând pentru „Bihoreanul” că scaunul de ministru l-a făcut să nu se ţină de studii: „Nu ţin minte, deoarece totul s-a petrecut demult. Am şi uitat de doctorat. Încercarea de a-mi da doctoratul a avut loc pe când mă aflam la Oradea şi l-am întrebat pe fostul rector ce-ar fi să-mi dau doctoratul. Am renunţat, însă, deoarece mi-am dat seama că nu era bine să-mi iau titlul în timpul mandatului ministerial”.
Universitatea din Oradea, care a eliberat, în ultimii 17 ani, diplome şi titluri mai multor oameni politici, precum fostu