Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO La Spitalul Filantropia cade apa prin tavan. Zăpada topită se scurge de pe acoperiş în cabinetele medicilor. Mai mulţi bolnavi au fost mutaţi din saloane

Publicat in Adevarul, luni 13 februarie 2012 ·

Mai multe saloane şi cabinete medicale de la Spitalul Filantropia au fost eliberate în aceste zile, din cauza infiltraţiilor apei prin tavan. Zăpada topită de pe acoperiş se scurge prin tavan direct în încăperi. Angajaţii au aşezat găleţi pe podea, ca să ţină sub control situaţia.

De câteva zile, zăpada topită de pe acoperişul unor clădiri ale Spitalului Nr. 2 se scurge direct în saloane şi cabinetele medicilor. "Sunt infiltraţii, clădirea nu este izolată. Zăpada ne face probleme, în cabinetele medicilor se scurge prin tavan apa", a declarat asistentul universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul unităţii medicale.

Dă click pe imagini pentru FOTOGALERIE:

Clădirea unde se află Clinicile medicale II şi III este printre cele mai afectate. Etajul IV a fost eliberat, pacienţii au fost mutaţi în saloanele de la etajele inferioare din cauza apei care se scurge prin tavan. Angajaţii au pus găleţi pe podea în saloane şi în băi, în care să cadă apa, şi încearcă să ţină situaţia sub control ştergând pe jos cu mopul. Doctorii spun că se tem să nu se producă vreun scurtcircuit, pentru că la tavan se văd fire electrice care în orice moment, spun cadrele, se pot uda. Etajul III a fost de asemenea afectat, în cabinetele doctorilor putând fi observate infiltraţii din cauza umezelii. Conducerea instituţiei a precizat că starea de sănătate a bolnavilor nu a avut de suferit din cauza infiltraţiilor, pentru că au fost luate măsuri de protecţie a acestora.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum o ora
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum o ora
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum o ora
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

VIDEO | Marius Croitoru pregătește ”tiki-taka oltenească” după revenirea la FCU Craiova FC. Prima reacție a antrenorului și obiectivul trasat

Pro Sport acum 45 minute
Marius Croitoru s-a întors, marți, 28 mai, la FCU Craiova FC! A oferit o primă reacție, noul antrenor al oltenilor precizând că obiectivul e unul singur: revenirea în SuperLiga României în vara lui 2025. ”Principalul” de la FCU Craiova FC a particip

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 5 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 2 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/18°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°