Primarul Constanţei, Radu Mazăre, consideră că oamenii care vin în Mamaia nu sunt interesaţi că Traian Băsescu a spus că este mizerie în staţiune şi crede că şeful statului ar fi putut să remarce şi investiţiile care s-au făcut şi că numărul de turişti a crescut de trei ori faţă de acum zece ani.
Întrebat luni, la finalul şedinţei Consiliului Local, cum comentează afirmaţia lui Traian Băsescu potrivit căreia în Mamaia este mizerie, Radu Mazăre a răspuns: "Ce să spună şi el săracu'? Poate să spună că acum sunt de trei ori mai mulţi turişti decât acum zece ani, că s-a dezvoltat, că e o zonă cu investiţii?"
Atunci când i s-a spus că în staţiune sunt puţine coşuri de gunoi, Mazăre a afirmat că este adevărat, dar situaţia se va schimba anul viitor, după reabilitarea falezei.
De asemenea, el a spus că şi în Londra, pe una dintre cele mai importante străzi, este mizerie la sfârşitul unei zile.
"Asta am constatat şi eu (n.r. - că sunt prea puţine coşuri de gunoi), mi-a spus cineva pe plajă, e adevărat, numai că noi anul viitor schimbăm toată faleza şi atunci o să punem toate dotările astea urbane mai multe. Dar să-ţi spun ceva. Gândiţi-vă că într-un weekend în staţiune sunt între 100 şi 150.000 de oameni. Aţi fost vreunul la Londra, pe Oxford Street, să vedeţi ce se întâmplă seara după ce trec oamenii aşa cum trec pe aici, pe faleză? Este o mizerie şi o împuţeală de zece ori mai mare decât în Mamaia pentru că este greu la o sută şi ceva de mii de oameni să întreţii într-un spaţiu atât de mic şi atât de dens. Iar românul, să fim serioşi, că nu este tipul cel mai educat din Europa, eu nu critic, Doamne-fereşte, dar mai bem berea, lăsam sticla acolo, PET-ul. Dacă vreau cu tot dinadinsul să găsesc pe nu ştiu unde, într-un colţ de restaurant, după dos, nişte mizerie, sigur că o găsesc, dar crezi că îi interesează pe oamenii care vin la Mamaia şi care