Sanda Stolojan (1919-2005), poetă, eseistă, critic literar, traducătoare, cunoscută reprezentantă a exilului românesc de la Paris a fost fiica diplomatului Alexandru Duiliu Zamfirescu şi nepoata scriitorului Duiliu Zamfirescu, autorul romanelor care compun ciclul Comăneştenilor , la rândul său diplomat.

Adolescenţa şi-a petrecut-o la Paris, unde şi-a luat bacalaureatul în anul 1937, urmând apoi studii la Universitatea din Bucureşti, unde a absolvit Facultatea de Litere în 1943. Cu un an înainte, în 1942, se căsătorise cu inginerul Vlad Stolojan, cu care va încerca să părăsească ilegal ţara în 1949. O acţiune eşuată, urmată de arestare şi deportare, legile comuniste fiind extrem de dure în această privinţă.

În 20 august 1958 Vlad Stolojan este arestat, închis la Malmaison, dar va fi judecat abia în martie 1959, fiind condamnat la 8 ani de închisoare. În vara aceluiaşi an va fi transferat la Jilava, unde îl va cunoaşte pe N. Steinhardt, acesta uimindu-l cu larga sa cultură şi fascinându- l cu „relatarea” pieselor lui Eugen Ionescu.

În noiembrie 1961 a fost eliberat, cumpărat fiind de la statul român de către rudele sale din Franţa, pentru suma de 25.000 de dolari, prin intervenţia lui Henry Jacober, cerealist din Anglia. La 28 ianuarie 1962 Vlad şi Sanda Stolojan părăsesc, împreună cu fiul, România, trăindu-şi restul vieţii la Paris, în condiţia de exilaţi, cu dorul de ţară.

La Paris, Sanda Stolojan a publicat trei volume de versuri (în anii 1982, 1985 şi 1993), a tradus în franceză Lacrimi şi sfinţi (1986) de Emil Cioran, ca şi o antologie din poeziile lui Lucian Blaga (1992).

Jurnalul său din exilul parizian a fost publicat la Editura Humanitas: Nori peste balcoane (1996), Ceruri nomade (1999) şi, postum, Amurg parizian (2007). Tot postum a apărut şi corespondenţa sa cu Constantin Noica (Sub semnul depărtării, 2006), devoalând afi