Megastarul manelelor reprezintă oferta electorală a PSD. Deocamdată doar pentru judeţul Ilfov. Rivalul său, Guţă, a fost căutat de Partida Romilor. Sursa: Rompres
1 /.
Manelele reprezintă ultima invenţie a partidelor în materie de ofertă electorală. În căutare disperată de voturi, se apelează la cea mai bine vândută marfă printre români: maneliştii. O reţetă folosită de câţiva ani de televiziunile nerăbdătoare să-şi crească ratingul. Vara manelelor 2008 a fost deschisă de PSD. Social-democraţii l-au adoptat pe Adrian Copilul Minune şi l-au pus în capul listei pentru Consiliul Local Ştefăneşti, o localitate din judeţul Ilfov.
Prezentarea lui a avut loc sâmbătă în Voluntari, odată cu lansarea candidaţ ilor social-democraţi din judeţul Ilfov. „Cel mai mare primar al manelelor“ l-a introdus în scenă edilul din Voluntari, Florentin Pandele, şi „impresarul“ său politic. „Este un reper pentru Ştefăneşti şi are susţinerea comunităţii în care s-a născut“, a explicat de la tribuna înecată de fumul grătarelor Gabriel Oprea, pre- şedintele PSD Ilfov. Acesta spune că a aflat în urmă cu două zile de candidatul-minune.
„Cred că este membru PSD din moment ce organizaţia din Ştefăneşti l-a propus. Toată lumea are dreptul să candideze, şi noi nu putem să facem discriminări pe categorii sociale sau muzicale“, ne-a declarat Oprea. PSD Ilfov mai are la activ o achiziţie de senzaţie: fostul selecţioner al naţionalei, senatorul Anghel Iordă- nescu, care va candida la şefia CJ Ilfov.
Contribuţia lui Adrian Minune la lansarea candidaţilor PSD a fost un recital cu manele de top pentru cei 4.000 de cetăţeni veniţi din Voluntari şi din comunele învecinate. „Hai PSD, hai PSD! Hop hop. Să trăiască Pandele. Ce mare onoare“, a încălzit el atmosfera. Asta după ce Mircea Geoană, de pe aceeaşi scenă, aruncase în electorat cu milioanele celei de-