Ieșiri de capital, neîncredere din partea investitorilor sau plafonarea creșterii economice. Acestea sunt principalele riscuri la care este supusă econonia României la turbulențele de pe pietele financiare internaționale determinate de scăderea ratingului Statelor Unite de către S&P și de criza datoriilor din zona euro. Sursa: Codrin Prisecaru
”Economia este bine așezată pe o direcție bună, dar rămân vulnerabilitățile pe mediul extern”, așa a început Mugur Isărescu să vorbească despre cum ne-ar putea afecta pe noi un posibil nou val de criză.
”Vedem presiunea din exterior, inflația importată, ceva mai ridicată. În balanța riscurilor suntem ceva mai vigilenți. În ceea ce privește contagiunea, primul lucru care se poate întâmpla în România este ca investitorii străini să fie ceva mai puțini încrezători”, a declarat guvernatorul BNR, în cadrul conferinței trimestriale asupra evoluției ratei inflației.
Acesta a adăugat că o încetinire a creșterii economice a statelor din Uniunea Europeană va diminua și creșterea economiei românești, deoarece ne va afecta exporturile. Șeful băncii centrale a adăugat că atenția este îndreptată și asupra băncilor cu capital străin din România, deaorece poate exista o presiune pentru retragerea de capital.
În ceea ce privește retrogradarea ratingului Statelor Unite, Isărescu a precizat că ”decizia S&P este o decizie care arată că până și SUA trebuie să se ajusteze”.
”Suntem cu arma la picior, gata de intervenție”
Este România pregătită să facă față unui nou val de criză? Isărescu spune răspicat ”Da”. ”Suntem și pregătiți și cu arma la picior, gata de intervenție. Avem clarificate și instrumentele și cadrul juridic. Dacă lucrurile se vor întâmpla, știm cum să acționăm. Avem acea poliță cu FMI. E o poliță mare. Nu e numai un acord de împrumut, e un program de reformare, are