Tratează oamenii după cum îţi doreşti să devină, nu după cum sunt acum, şi ei vor deveni cum îţi doreşti. În psihologia socială acesta se numeşte efectul Pygmalion şi este faţa pozitivă a profeţiei auto-îndeplinite. Scriu despre el acum pentru că abia a început şcoala.
Tratează oamenii după cum îţi doreşti să devină, nu după cum sunt acum, şi ei vor deveni cum îţi doreşti. În psihologia socială acesta se numeşte efectul Pygmalion şi este faţa pozitivă a profeţiei auto-îndeplinite. Scriu despre el acum pentru că abia a început şcoala.
A fost demonstrat de către Robert Rosenthal şi Lenore Jacobson printr-un faimos experiment în 1968: cei doi psihologi s-au dus la o şcoală elementară din San Francisco la începerea anului şcolar, au supus toţi elevii la un test denumit Harvard Test of Inflected Acquisition, apoi au prezentat în cancelarie rezultatele. Astfel, învăţătorii au aflat că aproximativ 20% dintre elevi sunt în pragul unei dezvoltări mentale accelerate („blooming”, „growth spurters”). Elevii în cauza au fost clar nominalizaţi, dar toţi învăţătorii au fost îndemnaţi să aibă pe parcursul următorului an aceeaşi conduită cu toată lumea şi să ţină numele secrete. După 8 luni, teste au arătat la copiii nominalizaţi o creştere a performanţei şcolare cu 15% mai mare faţă de grupul de control la clasa întâi şi 10% la clasa a doua. Şi acum vine surpriza: la sfârşit învăţătorii au aflat că Harvard Test of Inflected Acquisition nu există, că cei 20% din elevi au fost aleşi aleatoriu şi că singurul motor al creşterii performanţei elevilor a fost faptul că învăţătorii se aşteptau la ea şi îi tratau ca atare. Cum ar veni, cu cât ai (şi manifeşti) aşteptări mai mari de la oameni, cu atât mai bine vor performa aceştia.
Zilele trecute, la Festivalul Enescu, Simfonia 1 a lui Bruckner mi-a făcut gândurile să zburde şi am încercat, ca ultim optimist de serviciu, să
