Studentii trebuie sa-si alega reprezentantul in Senat
Studentii de la Universitatea "Al.I. Cuza" nu sunt interesati sa faca parte din structurile de conducere ale celei mai vechi institutii de invatamant superior iesene. Desi ei au fost contactati pentru a se intruni la sedintele de senat, pentru a-si alege reprezentantul, nu s-a intrunit niciodata "qourumul", adica minim treisprezece studenti din efectivul total de optsprezece. Actualul lider al studentilor cuzisti este Stefan Vornicu, care, fiind in ultimul an la Facultatea de Istorie, trebuie sa aiba un succesor. "Fiindca numarul cel mai mare de studenti reuniti a fost de doisprezece, nu s-a intrunit quorumul necesar si nu s-a luat nici o decizie. Totusi, pana la sfarsitul anului universitar, este necesar ca studentii sa-si aleaga reprezentantul in senat. Mai mult, la unele facultati, precum cea de Litere, nici macar nu s-a ales membrul reprezentant in senat, care sa participe la alegeri", a declarat Bogdan-Eduard Plescan, director general administrativ al Universitatii.
(A.Z.)
Studentii trebuie sa-si alega reprezentantul in Senat
Studentii de la Universitatea "Al.I. Cuza" nu sunt interesati sa faca parte din structurile de conducere ale celei mai vechi institutii de invatamant superior iesene. Desi ei au fost contactati pentru a se intruni la sedintele de senat, pentru a-si alege reprezentantul, nu s-a intrunit niciodata "qourumul", adica minim treisprezece studenti din efectivul total de optsprezece. Actualul lider al studentilor cuzisti este Stefan Vornicu, care, fiind in ultimul an la Facultatea de Istorie, trebuie sa aiba un succesor. "Fiindca numarul cel mai mare de studenti reuniti a fost de doisprezece, nu s-a intrunit quorumul necesar si nu s-a luat nici o decizie. Totusi, pana la sfarsitul anului universitar, este necesar ca studentii sa-si aleaga reprezentantu