Cinci corturi anti-caniculă şi peste 20 de puncte de prim-ajutor sunt disponibile în Bucureşti, în pieţele din centru şi în parcuri, la care se adaugă centrele sociale unde populaţia poate beneficia, de asemenea, de apă şi aer condiţionat, informează reprezentanţii Primăriei Capitalei.
Astfel, la solicitarea primarului general Sorin Oprescu, Administraţia Spitalelor a montat primele corturi medicale, dotate cu aer condiţionat, ventilatoare cu apă, personal medical specializat, medicamente şi aparatură de specialitate. Acestea sunt amplasate la parcul Cişmigiu (vizavi de sediul Prefecturii), în Piaţa Romană (la ieşirea de la metrou), în Piaţa Victoriei (în faţa Muzeului Antipa), Parcul Herăstrău (intrarea Charles de Gaulle) şi Piaţa Universităţii (în faţa Spitalului Colţea), precizează sursele citate.
Şi Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a amenajat nouă puncte de prim-ajutor, în parcurile Bordei, Carol I, Circul de Stat, Cişmigiu, Floreasca, Herăstrău Vechi, Izvor, Mioriţa şi Tineretului. Aceste puncte de prim-ajutor sunt dotate cu aer condiţionat, apă, personal medical şi medicamente.
În plus, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) are amenajate, la rândul său, mai multe puncte de prim-ajutor, unde bucureştenii pot beneficia de apă şi aer condiţionat, în intervalul 8.00 - 17.00. Punctele sunt următoarele: Policlinica Socială din str. Dristor nr. 81-88 (unde se fac şi măsurători ale tensiunii arteriale), Sediul DGASMB din str. Foişorului nr. 56-58, sector 3, Centrul multifuncţional "Invingem autismul" (Şos. Ştefan cel Mare nr. 1-3, sector 1), Sediul DGASMB din str. Sălcetului nr. 5, sector 4, Cantina socială Griviţa (Calea Griviţei nr. 216, sector 1), Cantina socială Dacia (bd.Dacia nr. 96, sector 2), Cantina socială Agricultori (str. Orzari nr. 48, sector 2), Cantina socială Ferentari (Calea F