Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: "Vom sprijini familiile victimelor, dacă există cazuri sociale"

Publicat in Romania TV, miercuri 26 iunie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi seară, că statul şi-a îndeplinit datoria faţă de familiile victimelor accidentului din Muntenegru, în sensul că a suportat cheltuielile aducerii răniţilor şi decedaţilor în ţară. Dacă există cazuri sociale, autorităţile vor oferi sprijin financiar în condiţiile impuse de lege în situaţiile de deces.

Victor Ponta a declarat la România TV că statul a făcut tot ce putea pentru a ajuta familiile victimelor.

"Ceea ce trebuia să facem rapid pentru rude am făcut. I-am adus pe cheltuiala statului român din Muntenegru. Dacă există cazuri sociale, conform dispoziţiilor legii, atunci vom sprijini. Atfel ceea ce puteam noi să facem, să ajutăm cu transportul până în ţară am făcut. Ajutoarele se dau conform legii în situaţiile de deces", a explicat premierul României.

Întrebat de ce a propus ziua de miercuri ca zi de doliu naţional, premierul a declarat că victimele care au suferit în Muntenegru şi familiile îndoliate merită acest lucru: "A fost o tragedie prin amploarea sa, pentru că s-a întâmplat în afara graniţelor ţării şi a impus o acţiune de amploare pentru a aduce acasă răniţii şi corpurilor decedaţilor. Este o zi în care trebuie să arătăm respect faţă de aceşti oameni, faţă de familiile acestora".

Victor Ponta s-a declarat mulţumit de desfăşurarea acţiunilor de identificare a victimelor şi de transportare a acestora în ţară.

"Toate procedurile au existat şi s-au aplicat. Sunt 48 de ore de la producerea tragediei şi un lucru pe care nu ştiu câte ţări din lume l-ar putea face: toţi răniţii sunt în tratament alături de familii, toţi decedaţii sunt acasă. Suntem o ţară care ne putem permite în asemenea momente să trimitem avioane, avem Smurd-ul care a funcţionat impecabil. Poliţia, jandarmii s-au mobilizat", a declarat Primul-Ministru.

Referitor la momentul în care a aflat de tragicul accident, Ponta a

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°